Impactul Covid-19 asupra omului este de neimaginat, o demonstrează fotografiile unei asistente medicale din Tennessee, America. Kathryn, tânăra de 27 de ani care lucrează la un spital ca infirmieră, a postat două poze elocvente pentru ce înseamnă noul coronavirus – înainte și după 8 luni de muncă într-un spital Covid!
În această perioadă în care a trebuit să lupte în prima linie cu epidemia Covid-19, schimbarea a devenit evidentă, iar Kathryn este aproape de nerecunoscut.
Tânăra asistentă a discuta cu jurnaliștii pe marginea experienței căpătate în lupta cu noul coronavirus. A fost căutată de presă după ce postarea ei de pe Twitter a devenit virală. Fotografiile o înfățișau pe Kathryn înainte și după 8 luni și erau însoțite de mesajul „Așa a început … așa continui”.
La spitalul din Tennessee, Kathryn lucrează în trei ture a câte 12 ore, după care primește trei zile libere. După un astfel de maraton, unele semne de pe față se estompează, dar altele rămân. „Cea de pe nas dispare exact la timp pentru o nouă tură de lucru”, spune Kathryn. „Habar n-am ce înseamnă să fii asistent medical în circumstanțe normale”, se destăinuie tânăra, care însă nu dezarmează și continuă să iubească această meserie.
How it started How it’s going pic.twitter.com/cg32Tu7v0B
— kathedrals?? (@kathryniveyy) November 22, 2020
În statul Tennessee s-au înregistrat peste 338.000 de cazuri de coronavirus și 4.254 de decese.